Cărbuneștenii sunt așteptați la Festivalul Berii 2023. Evenimentul va avea loc în perioada 16-18 iunie, ora 20.00, în Parcul Stejeret din Târgu Cărbunești. Artiști cunoscuți vor întreține atmosfera în cele trei zile de distracție. Printre aceștia se numără: Daniela Gyorfi, Mr. Juve, Luminița Țicleanu, formația Triton, Alina Achim și alții. În aceeași perioadă se va desfășura și Cupa Stejeret, Campionatul de viteză în coastă, organizat de Asociația Clubul Sportiv Autocorex.
,,Vă așteptăm cu mare drag pe 16, 17 și 18 iunie, în Parcul Stejeret din Târgu Cărbunești la Festivalul Berii să încingem grătarele și să curgă berea, să petrecem și să dansăm împreună! Este cea mai frumoasă locație, noi o numim Pădurea Fermecată, iar cele trei seri vor fi Magice!”, au transmis reprezentanții formației Triton.

În perioada 26-29 august 2016 au avut loc în Parcul Ștejăret Zilele Orașului Târgu Cărbunești.
_________________________________________________________________________________
Clubul pensionarilor
Primaria Tg.Carbunesti, impreuna cu Consiliul Local , au inaugurat Clubul pensionarilor.